In general nu doare, desi nu poti spune ca o relatie este o continua fericire, pentru ca nici asa ceva n-ar fi normal.
Dar poate te face sa simti mai acut, iti amplifica toate senzatiile. Esti mai atent la toate cuvintele spuse si la toate inflexiunile frazelor... cand iubesti. Te doare indiferenta cand iubesti pe cineva... Te doare departarea de cineva iubit.
Dar si cand doare , tot mai bine e sa fi iubit pe cineva, decat sa nu fi cunoscut vreodata iubirea. Presupun ca te dezvolta, te implineste sufleteste si iti da adancimi nebanuite in suflet. Sa regreti vreodata iubirea ar fi un pacat...
Iubind, intelegi, ca nu este destul numai sa iubesti pentru a fi fericit, suna banal si dezgustator , insa aceasta este realitatea. Iubirea necesita sacrificii in clipe hotaritoare, si noi deseori nu suntem capabili sa facem aceste sacrificii pentru persoana iubita.Ne plingem de mila, cerem sa fim acceptati cum ne-a facut mama-natura,insa oare meritam noi cu adevarat sa fim iubiti?
In fine, suntem cu totii niste egoisti care ne dorim bine numai noua, sa fim fericiti si sa nu ne lipseasca nimic, sa avem parte de iubire si de grija din partea celor dragi, sa fim respectatati si sa ne fie respectate criticile timpite pe care le spunem in voce...iar in schimb sa nu oferim nimic... si uitam ca in viata trebuie sa existe un echilibru, un circuit intre iubire si fericire spre care trebuie sa tinda fiecare.Uitam ca trebuie sa luptam nu numai cu cei care au un suflet mediocru si ne distrug visele, ci si cu noi insine.Lupta cu eul interior pare atit de penibila, insa atit de dificil de realizat.Eul din noi ascunde atitea ginduri macabre, minciuni,slabiciuni, murdarii de care stim numai noi, iar pe dinafara sclipim de mindrie si orgoliu.Insa vreau sa accentuez, ca a fi mindru nu inseamna numaidecit a fi increzut in sine.De multe ori observ, ca mindria este o boala, ca o infectie care ne striveste iubirea si speranta de a fi fericit, ne innegreste gindurile,ne umple cu sarcasm,ironie si vorbe goale, iar noi credem ca suntem atit de puternici si increzuti , inselindu-ne singuri pe noi. Cel mai usor e sa spunem : " Asa sunt eu si trebuie sa ma accepti daca ma iubesti" Si de ce avem frica noi? De ce dorim sa fim mindri sau acesta este doar un capriciu prostesc?Deoarece intr-adevar suntem niste neputinciosi, pentru ca nu putem sa ne oprim la momentul potrivit, sa ne cerem iertare de la persoana draga, s-o imbratisam si sa-i spunem cit de tare o adoram.De ce uneori alegem sa ne autodistrugem, sa suferim din prostie si inca sa mai asteptam sa fim intelesi de cel care ne este alaturi?De ce nu intelegem ca viata este scurta, si intr-un sfirsit trebuie sa ne adaptam, sa iertam,sa iubim, sa ne invatam sa fim fericiti si sa nu facem multa filosofie din nimic?
