Despre cei care iti deschid ochii...

   Despre ei... Nu stiu cum as putea sa-i numesc altfel, dar stiu ca despre ei, despre oamenii care iti deschid ochii vreau sa va vorbesc... Nu-i pot incadra in nicio categorie cunoscuta a relatiilor sociale sau interumane: nu-ti sunt neaparat prieteni (va cunoasteti poate de prea putin timp), nu tradatorii altora si salvatorii tai (nu vor sa salveze nimic din ce s-ar putea salva singur), nu neaparat cunostinte (poate i-ai vazut doar de catve ori in viata ta), nu cu orice pret dusmani (faptele lor nu demonstreaza acest lucru). Nu sclipesc cu finete  fata de problema ta. Insa  au dreptate, dar in anumite momente acestea sunt ultimele lucruri de pe acest pamant de care ai nevoie. 

Sunt cei care te vad acolo jos la pamant si pe tine cautand disperata ajutor si nu schiteaza nici cel mai mic gest de intindere a mainii. “Chinuie-te. Vezi acolo, uita-te. Nu acolo unde credeai tu... dincolo... unde este adevarul. Si vorbele lui nu iti iau durerea cu mana, ba parca din contra, pun sare pe rana care te ustura de mama focului. 

Acesti oameni sunt cei care te pun fata in fata cu adevarul:“Uita-te, trebuie sa vezi!”, fara cea mai mica intelegere a faptului ca tu nu vrei sa vezi, ca pleoapele tale stau confortabil cazute peste ochi. Sunt cei care iti spun ca daca suferi acum, mai tarziu nu o sa ai de suferit si isi incep expunerile si teoriile fara intelegere. Despre lucruri care te dor, care te fac nefericita, pe care ai preferat sa le eviti decat sa le infrunti vreodata, carora le-ai sapat de ceva timp groapa.... Cu o sinceritate care te scoate din minti si pe care nu vrei sa o auzi... Primul gest firesc de autoaparare este sa duci mainile la urechi si sa inchizi ochii. Dar poti??? Te lasa?... O astfel de persoana iti baga pe gat realitatea cand i-ai multumi pe eternitate sa te lase fericita cu visul.

Deseori ii alungi din existenta ta ca pe niste intrusi. Ba chiar uneori le porti pica pentru felul in care iti arunca adevarul in fata si tupeul de a se pofti sa-si dea cu parerea pe seama vietii tale si a greselilor tale. Legatura cu ei nu dureaza o viata.Si de ce?Cred ca sunt mai de folos decit legaturile armonioase pe care le facem bazindu-ne pe o oarecare afectiune omeneasca care dureaza pina la prima dezamagire. Nu le multumesti pentru binele, vorbele sau faptele facute, ci le reprosezi. De ce naibii incearca cu orice pret sa iti spuna ceva ce poate nu vrei sa auzi? Minciuna e mai confortabila, ignoranta si mai si, iar fericirea apartine exclusiv si in totalitate celor saraci cu duhul. Iar ceea ce iti spune este pe cat de incredibil, pe atat de adevarat... este trezirea la adevar.

   In viata mea au existat persoane care mi-au deschis ochii, iar uneori am fost si eu aceea care a deschi ochii la altii. Sa nu credeti ca e o placere sa spargi gheata care s-a intarit prin treptele dezastrului.Insa sa ignori adevarul la nesfirsit nu este o solutie.Da, sunt ei fara scrupule. Nu stiu daca vreodata cineva ii va multumi, eu insa recunosc,ca avem nevoie de astfel de oameni in societate. 

Prieteniile merita cultivate

     Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, asta inseamna ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul: prietenia. Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum cand inca mai putem, sa ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc.

  Deseori ne facem prietenii atit de stranii si nu ne dam seama de ce. Suntem atit de diferiti si totusi prietenim.  Prea putini dintre  noi se intreaba care este punctul forte pe care se bazeaza prietenia noastra.

      Ne gindim noi la punctele comune sau nu ne gindim, le spunem in voce tare sau zilnic  le trecem prin nenumaratele ginduri intrerupte de altele ?...Nu cred ca acest lucru conteaza prea mult, pentru ca , in fine nu poti sa patrunzi in creierul fiecaruia si sa-i vezi adevaretele pareri. Cel mai important ramine de mentionat, ca prietenia exista, cred in ea din copilarie, si sper ca nu voi ajunge printre acei oameni care sa strige la cer ca prieteni adevarati nu exista:  sa-i convinga pe toti  ca soarta sa a fost otravita de prieteni si acelasi lucru ii asteapta pe toti afirmind ferm, ca  prietenii sunt o pierdere de timp.

       Si eu  sustin ideea , ca prieteni ideali nu exista... Insa cine este ideal? Societatea ne-a acceptat asa cum suntem, insa poate sa apara o alta problema:  Daca noi acceptam societatea asa cum este ea? Viziunile personale despre societate uneori micsoreaza cercul de interesati si astfel se creeaza relatiile armonioase de prietenie.Asa la prima vedere se naste prietenia, totusi ea isi arata adevarata  fata cu totul in alte circumstante,un pic mai tragice...

   De fapt adevarata prietenie nu are un inceput anume, bine conturat , pentru ca tot ce se intimpla are un motiv.Ar fi banal un astfel de inceput : sa mergi pe strada, ti-a placut un om, te apropii si ii propui sa iti fie prietenul tau cel mai bun.Dar cine stie?Sunte milioane de oameni pe glob si diverse istorii despre inceputul lor.Pentru mine este banal, pentru cineva este normal...

   Sa revenim la ideea, ca tot ce se intimpla are un motiv. Stim cu totii renumitul proverb prietenia la nevoie se cunoaste. L-am utilizat de multe ori, l-am ilustrat in imagini la scoala, i-am gasit si locul in viata de toate zilelele..Prin urmare, prieteniile merita cultivate. Dar ca in orice relatie stransa prieteniile pun la rindul lor probleme de limite, probleme de morala.Cu totii acceptam ca trebuie sa ne ajutam prietenii, asa cum ne ajutam familia. Daca se intampla ca o perioada sa nu aiba unde sa stea ii invitam sa stea la noi pana se gaseste o solutie. Aria noastra de influenta este si a lui, in masura in care acest lucru ne sta in putere. Daca nu are nevoie de ceva material, ci doar de un umar pe care sa planga ii stam la dispozitie si la ora 4 dimineata desi ne este somn si noua nu ne este frica de ziua de maine. 

   In principiu, binele lui este si binele nostru. Dar asta poate ramane asa, la nivelul principiului, pentru ca experienta ne arata de ce nu intotdeauna prietenia la nevoie se cunoaste. Acest principiu isi are originea in ceea ce este considerat a fi esenta prieteniei - o compatibilitate de atitudine, viziune asemanatoare asupra lucrurilor, gusturi comune la care se adauga afectiunea aparuta in urma timpului petrecut impreuna. In momentul in care compatibilitatea dispare, e destul de probabil sa dispara si altruismul prieteniei.

    Insa cum am mai mentionat , nimeni nu este ideal, iar noi oamenii, sunem cea mai inteligenta specie de fiinte umane, suntem cei care putem ierta.Si daca esti un prieten adevarat trebuie sa-ti poti ierta aproapele. De cite ori nu ne-ar cuprinde dezamagirea si tristetea, intr-un sfirsit dorul de cei apropiati ne  induioseaza.

  Ierti si cele mai penibile vorbe care cu ceva vreme in urma te-au ranit, ierti ironia dezastruoasa, ierti indiferenta, ierti  ...De ce iertam? Probabil de aceea ca suntem oameni si avem un suflet mare ne gindim noi. Sau si aici este un motiv ascuns... Oare frica de singuratate poate fi acest motiv? Nu pot si nu cred ca sunt in stare sa concluzionez care din aceste sentimente este predominant. Acum mai trebuie sa stii ca unele prietenii dureaza o viata, altele doar o perioada scurta de timp. O sa pierzi si o sa castigi prieteni de-a lungul vietii, insa nu uita sa-i pretuiesti pe toti la fel de mult. Intotdeauna vei avea nevoie sa-ti fie cineva alaturi.

Un lucru este cert, prietenii vin si pleaca, dar nu trebuie sa ii pastrezi decat pe putini dintre ei, pe cei cu adevarat pretiosi. " Pe masura ce imbatranesti, ai nevoie tot mai mult de oameni care te cunosteau inca din tinerete." Mary Schmich

     Vei intilni oameni care te vor uita. Vei uita oameni pe care i-ai intalnit. Dar uneori intalnesti oameni pe care nu ii poti uita.  Aceia sunt prietenii tai.

     In functie de personalitatea noastra reusim mai usor sau mai greu sa ne facem prieteni. Unele persoane pot fi inconjurate de zeci de prieteni, iar altele pot avea doar trei, patru persoane care-i sunt mereu aproape. Numarul prietenilor nu conteaza atata timp cat poti spune despre ei ca iti sunt acei mai buni prieteni. Acum intreaba-te daca tu esti un prieten bun si daca cineva te considera cel mai bun prieten. Tu iti ajuti prietenii sa fie persoane mai bune si esti alaturi de ei atunci cand au nevoie de tine? Ei fac acelasi lucru pentru tine? Sunt sigura ca raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt toate pozitive.

   Am citit undeva,  ca toti oamenii te aud cand vorbesti; prietenii insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n-ai spus in cuvinte.Nu stiu cine este autorul acestor cuvinte, insa m-au impresionat enorm. Si eu imi doresc nespus de mult cit mai multe amintiri placute alaturi de cei dragi, liniste si armonie...Insa, cum am mai zis, suntem o generatie fara limite, iar nebunia ne caracterizeaza, asa ca,  cine stie ce surprize ne pregateste viitorul...))